Ultimele zile în Pamir le-am petrecut în cel mai relaxant mod posibil. Bineînţeles că am respectat tradiţia de a merge la baltă, pentru ultima oară…a fost un sentiment plăcut. Am petrecut mult timp alături de personalul taberei de bază, cu care pot zice că ne-am distrat. Am jucat tenis de masă şi volei, am stat de vorbă cu lumea de acolo, inclusiv cu bucătăreasa, cu echipele ruseşti, dezvoltându-ne astfel apetitul pentru limbajul trupului sau convorbiri prin semne. Ultima seară o petrecem la bar, golind cana după cana (de ceai) şi ascultând muzică rusească.
Printre zdrăngăneli de chitară auzim şi ultimele veşti de la iranieni. În cele din urmă steagul Iranului a ajuns pe vârf, dar 3 dintre alpiniştii din echipă au suferit degerături foarte serioase, fiind în stare grava. Înainte de ultimul somn pe morene, testăm agilitatea aparatelor foto pentru nişte fotografii de seară.


Ultima dimineaţă în Pamir e exact ca în prima zi când am ajuns. Senin sticlă şi nici măcar nu bate vântul. O zi perfectă pentru vârf, am fi zis.
Exactitatea rusă ne uimeşte din nou, elicopteru întârzie vreo 3 ore. De data asta este unul militar.Bagajele parcă sunt la fel de grele ca atunci când am plecat. Plecăm din basecamp, ne luăm la revedere de la omuleţii din zonă. Asta a fost. Tot zborul stăm atintiti cu ochii pe geam…peisajul este unul superb.



Ajungem repede în Jirgatal, unde suntem asteptaţi de o serie de maşini personalizate cu sigla companiei Pamirpeaks.tj .Nu îi dăm importanţă prea mare, preferand mergem cat mai repede la tanti Ludmila să devorăm o mâncare tradiţională specifică (o amestecătură de cu toate, un fel de ghiveci de-al nostru) şi, bineînţeles, ceai şi lipioşca.
Terminăm repede de mâncat deoarece soferul care trebuie să ne ducă în Dushanbe ne caută de zor prin sat. Poate astăzi vom reuşi să vedem ceva din traseul spre Dushanbe.
Iarăşi stăm 8 oameni în maşină de 5 locuri. După nici 10 minute de mers, coloana de maşini burduşite cu alpinişti se opreşte. Se lucrează de zor la un drum. Petrecem o oră la marginea drumului, unde ne asternem la vorbă cu şoferii, localnicii, muncitorii (chinezi).




În sfârşit plecăm în trombă de acolo. Până în Dushanbe e o combinaţie de drum groaznic şi Schumacher la volan. Noroc de poliţie că îi mai opreşte pentru a-si lua “atentia” derigoare. Pe la 3 dimineaţa ajungem în Dushanbe.Yupii! In sfarsit, după o lună, dormim în paturi!